LEGILE UNIVERSALE
Sunt acele tipuri de legi care îți schimbă viața. Desigur, întrebarea este: Vrei să-ți schimbi viața? Dacă DA...
ÎNCEPE ACUMÎn acest webinar online, Paul Martinelli ne împărtășește mai mult de șase legi universale, provocându-ne să le trăim în primul rând, iar abia după aceea, să le predăm.

CARE SUNT TOTUȘI LEGILE UNIVERSALE PE CARE PAUL LE VA APROFUNDA ÎN CURS?

Totul din Univers vibrează. Totul se află într-o continuă stare de mișcare. Legea vibrației e ca o lege a fundației.

E fluxul tuturor lucrurilor din Univers. Existența fizică, existența ta emoțională e guvernată de RITM.

Acestă lege susține faptul că nu poate exista un extrem pozitiv fară un extrem negativ, nu poate exista cald fară rece, bine fără rău.

Prin intermediul acestei legi înțelegem că nimic nu se întâmplă la voia întâmplării și orice acțiune are și o reacție, astfel că vom culege ceea ce semănăm.

Legea Genului spune că există o perioadă de incubare și o perioadă de gestație.

Idee inspirată, venită de la spirit. Legea relativității îți dă încrederea că poți realiza ceea ce îți dorești, chiar dacă pare nebunește.
